Emoționant! Nelu Tătaru a dat un interviu până la lacrimi, la Antena3, la un an de la începutul pandemiei

Fostul ministrul al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre cele 12 luni de pandemie şi despre

cum a făcut faţă presiunii sistemul medical într-un an plin de provocări: “Ştiam ce sistem medical avem, ştiam că nu vom rezista”.

“Îmi aduc acum aminte de lungile discuţii pe care le aveam împreună şi de relatările pe care le aveam, poate chiar uneori lăcrimând

împreună de strigătele celor din Suceava. Cred că acela a fost momentul cel mai tragic fiindcă nici nu ştiam, nici nu aveam cu ce şi nici nu vedeam o ieşire”, a spus Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru: “Ştiam ce sistem medical avem, ştiam că nu vom rezista”

“Starea de urgenţă, dacă mă întrebaţi acum s-a luat decizia cea mai corectă. În consecinţă, n-am avut acelaşi număr de victime ca în Italia sau Spania, ştiam ce sistem medical avem, ştiam că nu vom rezista nici măcar

pe un sfert cât au rezistat Spania şi Italia. A venit perioada stării de alertă cu anumite relaxări, am contat foarte mult pe parteneriatul asociaţiilor, societăţilor economice, populaţiei generale în a trece uşoir acest val.

S-ar părea că nu toţi am achiesat la acest efort şi atunci am putut vedea şi anumite recăderi şi în acelaşi timp am putut verea şi un val doi destul de violent cu o lună noiembrie aproape, aproape, spun acum de un COLAPS.

Cred că sistemul medical a fost acolo şi vreau să cred că această credinţă a mea a fost şi a tuturor românilor – am fost acolo am fpcut eforturile, am atins la maxim acest sistem medical.

Dacă regret, regret în acest moment că ziua nu a avut mai multe ore să pot fi lângă toţi ai mei”, a mai spus Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru, în lacrimi după 1 an de pandemie

“Sunt, sunt fiindcă a fost un an greu şi cei care rebuiau să fie acolo au fost acolo. Imaginea lor şi bucuria lor când eram între ei. La Cluj, şi o să repet de fiecare dată, la Timişoara la Boli Infecţioase mă aşteptau cu atâta bucurie deşi erau obosiţi de peste noapte, din gărzile la rând, mă aşteptau efectiv la orele două sau trei după amiaza în amfiteatru, să discutăm.

Cred că faptul că eram unul dintre ei că ştiam sistemul că ştiam linia întâi a făcut ca atunci când poate clacam. Fiecare dintre noi avem momente. Să ne mai ridicăm o dată şi ne-am ridicat.

Astăzi, dacă ne uităm în urmă şi privim cred că efortul a fost colosal, nu l-am realizat pe moment. Ne uităm în urmă şi acum vedem că avem un vaccin pe care-l speram încă de acum şapte opt luni”, a mai spus Nelu Tătaru.

Citeste continuarea